GHID complet pentru amenajarea dressingului. Peste 50 imagini si sfaturi practice

Termenul de dressing vine din engleză, de la dressing room, adică o încăpere separată de altele și deseori în apropierea dormitorului sau a băii matrimoniale, unde ne depozităm îmbrăcămintea (și nu numai) și unde ne putem îmbrăca.

În România, cuvântul acoperă mai multe variante, expresia´dressing´ fiind folosită și pentru șifoniere mai mari, cum sunt cele care se întind pe toată suprafața peretelui, de preferință cu uși glisante și oglinzi; sau pentru spații mici gen cămară, unde nu poți intra să te îmbraci dar unde îți poți organiza hainele.

Dressingul este o încăpere foarte importantă unde îți vei petrece toate diminețile alegând ce vei purta în acea zi.  Pentru a-și atinge scopul, este important ca dressingul să fie bine gândit încă de la început. De multe ori este așezat lângă dormitor. 


In ce consta pregatirea pentru amenajarea dressingului? 

Înainte de a te apuca propriu-zis de amenajarea dressingului, ar trebui să decizi asupra câtorva detalii importante precum ar fi: amplasare, dimensiuni, buget alocat, organizare și compartimentare, piese de mobilier și accesorii necesare, produse asociate necesare. 


Planul de amenajare si organizare

Pentru a crea un loc pe care să îl găsești util și să îl folosești cu drag este bine să știi de la început ce ai de creat: câte sertare, câte rafturi, ce dimensiuni sau o camera special dedicata doaaaaar hainelor, accesoriilor, parfumurilor, un veritabil sanctuar al frumuseții. Detaliul este important pentru că te scutește de modificări ulterioare. 


Setarea spatiului de care vei avea nevoie pentru dressing 

Dacă visul tău este să pășești într-un dressing de tip walk-in, atunci ai nevoie de o întreagă cameră. În funcție de dimensiunea locuinței tale, dressingul poate fi mai mic sau mai mare. Important este să-i oferi un spațiu dedicat pentru a avea haine și încălțăminte cât mai bine organizate. 


Amenajarea dressingului in functie locul unde se afla in casa

În funcție de spațiul disponibil poți avea un dressing mai mare în dormitor sau unul mic în debara, unul în living sau în hol ori în balcon.


Sfaturi pentru amenajarea dressingului in dormitor 

Situarea dressingului în dormitor este una dintre cele mai recomandate opțiuni de deoarece procesul de alegere haine este mult simplificat. 

O amenajare de dormitor cu dressing nu este ușoară, dar este cea mai eficientă. Accesul este facil atunci când vrei să-ți alegi hainele, iar amenajarea sa aici pare firească datorită spațiului disponibil. Dacă ai un dormitor de mari dimensiuni poți monta dulapuri pentru haine pe un întreg perete, bare pentru umerașe, la final poți masca totul cu ajutorul unor perdele mari. Totul va fi organizat și ușor de găsit. 


Idei pentru amenajarea si organizarea dressingului in debara 

Amenajarea dressingul în debara este o optiune populara deoarece este, adeseori, unicul spațiu disponibil. Aici, de regulă, se “aruncă” lucrurile de care nu avem nevoie zilnic. Dar, este bine să creezi un dressing elegant și bine organizat, chiar dacă ai un spațiu redus la dispoziție. Debaraua poate să pară redusă ca dimensiuni, dar un dulap înalt cu mai multe spații de depozitare montat pe perete și un pantofar pe ușă pot face minuni.  


Idei pentru amenajarea dressingului in hol 

Amenajarea dressingului în hol este o opțiune potrivită indiferent dacă stai la casă sau apartament. Acel spațiu în prezent neutilizat poate deveni util și plăcut din punct de vedere estetic.

Există mereu un spațiu sub scară care stă nefolosit și unde îți poți “ascunde” încălțămintea sau hainele. Chiar și la garsonieră holul de la intrare este opțiunea ideală pentru un dressing modern. 


Amenajarea dressingului in living 

Deși nu este o varianta populară, dressingul în living sau în sufragerie există. De fapt, nu este nici greu de implementat deoarece ocupă puțin spațiu și îl poți delimita de restul livingului printr-o ușă. Nu o să fie un dressing imens, dar va răspunde nevoilor tale. 


Idei de amenajare a dressingului in mansarda 

Din moment ce mansarda este acel loc de depozitare a lucrurilor pe care de obicei nu le mai folosești, de ce nu ai folosi-o pentru ceva mai util precum ar fi dressingul?

Ai destul spațiu pentru a-ți lăsa imaginația liberă și perechile tale de pantofi pot găsi spațiul de care au nevoie pentru a nu-i mai pierde prin casă. Poți monta rapid rafturi și sertare făcute la comandă sau chiar îți poți crea un spațiu de relaxare. Ai nevoie doar de câteva fotolii, o canapea și scaune. 


Amenajarea dressingului in balcon 

Dressingul amenajat în balcon este o idee genială doar dacă ai intrare din dormitor și îți ușurezi munca, altfel este mai dificil să ai acces la haine. Dacă ai un dormitor de mici dimensiuni, dressingul din balcon te ajută să economisești spațiu și să creezi un dormitor aerisit și liber. 


Amenajarea unui dressing ascuns in perete 

Dressingul ascuns în perete este ideal pentru acele case care nu au suficient spațiu pentru un dressing dedicat. Poți construi un astfel de dressing folosind uși glisante. Ele vor da un aer de unic și modern spațiului. De asemenea, poți folosi oglinzi pentru a proba în voie hainele. 


Cum amenajezi un dressing walk in (in camera separata)

Dressingul de tip walk-in necesită un spațiu mare și este, de obicei, amenajat în dormitor. A devenit extrem de popular în ultima vreme datorită aparițiilor la televizor în emisiuni sau în filme în casele vedetelor. Are drept avantaje libertatea de a-l amenaja cum dorești, dar nu oricine dispune de un asemenea spațiu. Poți monta rafturi până în tavan, cutii, umerașe, cuier sau chiar mobilă cum ar fi fotolii, canapea, scaun, măsuță de toaletă. 


Dressingului ca separator intre diverse spatii ale unei camere

Dacă spațiul tău este limitat poți oricând să amenajezi un dressing ca separator între dormitor și living, dormitor și birou. Vei face o trecere lină de la o cameră la alta, iar hainele vor sta aranjate pe rafturi și umerașe. 


Amenajarea dressingului in functie de dimensiuni 

În funcție de dimensiunile pe care le ai la dispoziție, dressingul va avea o anumită organizare și un anumit număr de sertare și umerașe. La casă poți crea ușor un dressing de tip walk-in, dar la garsonieră lucrurile se complică. 


Amenajarea si organizarea unui dressing mic 

Dressingul are rolul de a te ajută să-ți alegi hainele rapid și de a le depozita eficient. Dacă spațiul este redus, este bine să folosești fiecare centimetru disponibil prin intermediul rafturilor și cutiilor.

Poți folosi rafturi și dulapuri până în tavan dacă spațiul este extrem de redus. Amenajare dressing mic nu este dificilă dacă știi de la început ce vrei și de ce ai nevoie. 


Idei pentru amenajarea unui dressing mare si spatios

Aici ai libertatea de a fi cât de creativ poți.

Poți apela la umerașe, cuiere, rafturi, dar poți aduce și o măsuță de machiaj, un fotoliu sau chiar o canapea dacă spațiul permite. 


Sfaturi practice de organizare a dressingului 

Un dressing amenajat inteligent este unul care îți satisface nevoile fără să reducă utilitatea altor încăperi. De aceea, este bine să știi de la început ce tip de dressing vrei, care ți se potrivește și mai ales ce tip de dulapuri, rafturi, umerașe vrei. Poți instala cuiere și pantofare după propriul gust. 


Compartimentarea dressingului – cum sa profiti cat mai multe de spatiu

Dacă vorbim de compartimentare dressing, ia în calcul următoarele sfaturi: 

  • Alege un pantofar unde poți depozita pantofii sau pune-i orizontal sub haine
  • Dacă un cuplu împarte dressingul, este bine să împarți dulapul în două zone similare
  • Pune lenjerie intimă și șosetele în cutii pe rafturi sau în sertare dedicate

Sfaturi pentru  aranjarea/impachetarea hainelor si perechilor de incaltaminte in dressing 

Poți grupa încălțămintea pe anotimp sau pe culori pentru a găsi mai rapid ce cauți.

Ciorapii și șosetele primesc același tratament pentru a nu-și pierde elasticitatea de la bază și forma anatomică.

Hainele pot fi sortate pe culori, în funcție de anotimp pe umerașe, iar în sertare le poți plia și pune pe verticală pentru a ocupa mai puțin spațiu.


Cum iluminezi dressingul in mod practic? 

În dressing vei avea nevoie de cât mai multă lumină. De aceea, în afară de lumina generală din tavan, poți să instalezi și alte tipuri de iluminare.

Poți pune pe rafturi becuri LED care consumă puțină energie, dar și alte corpuri de iluminat. Există și posibilitatea de a le controla prin telecomandă. Poți alege să urmezi aceste sfaturi și să creezi un spațiu luminat ca pe scenă. 


Cum alegi oglinzile pentru dressing 

În hol sau în dressingul de tip walk-in oglinzile sunt foarte importante deoarece fac spațiul să pară mai mare. Ai nevoie de oglinzi în dressing pentru a proba diverse haine sau perechi de încălțăminte. O oglindă în care să te vezi din cap până-n picioare este ideală și de obicei are loc în dressing-ul din dormitor, dar când spațiul nu permite, poți alege și oglinzi în care să te vezi până la bust. 


Cum sa utilizezi mobila multifunctionala in dressing 

Mobila multifuncțională în dressing este utilă și plăcută estetic. În spațiul de depozitare masa de toaletă poate păstra bijuteriile, produsele de îngrijire sau de machiaj pe care nu le vrei înșirate pe masă sau pe care nu le folosești prea des. Mai jos ai câteva idei de modele mobila dressing. 


Cum iti depozitezi accesoriile (bijuteriile si gentile) in dressing 

Accesoriile pot fi montate în rafturi dedicate pentru a le deosebi și găsi mai ușor, mai rapid. De asemenea, le poți pune pe panouri pentru a nu îsi pierde forma în cazul genților sau în exterior pentru a nu se zgâria unele de altele. Ai mai multe idei de amenajare dressing în pozele de mai jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *