Adaptarea spațiilor Horeca la noile condiții de piață în contextul COVID-19

Au trecut doar câteva luni de când viața noatră s-a schimbat radical din cauza pandemiei COVID-19 și astăzi suntem prezenți la transformările care au loc în jurul nostru. Situația neprevăzută ne-a luat prin surprindere pe mulți dintre noi, iar multe dintre industrii, inclusiv domeniul HoReCa a fost printre cele mai afectate.

Câteva luni, în care, marea majoritate a unităților au fost închise, acestea au generat pierderi colosale atât pentru afacere în sine, dar și pentru economia națională. Iar după 3 luni de pauză, proprietarii din industria HoReCa trebuiau să se adapteze la noile cerințe și norme date de autoritățile locale în lupta împotriva coronavirusului pentru a putea redeschide unitățile. Care au fost provocările și cu ce soluții au venit beneficiarii și designerii în acest context, aflați în mai jos:

Pandemia schimbă formatul unităților Food Service din întreaga lume

Primele spații din domeniul Food Service care au fost redeschise au fost terasele, iar acest lucru a permis păstrarea distanțării sociale mult mau ușor, fără a interveni prea mult la designul spațiului. Regula importantă în acest caz a fost păstrarea distanței de minim 2 m între mese. Beneficiarii și designerii au venit cu recomandări de a „separa” mesele și prin spații verzi (plante în ghivece) sau panouri despărțitoare decorative. Pe când alții au mers și mai departe și au propus de a crea mici sere sau bungalouri din sticlă/plexiglas pentru a separa fiecare masă în parte.

Pentru spațiile interioare, lucrurile sunt mult mai provocatoare. Chiar dacă la noi în țară zonele de mese din interioarele locațiilor încă nu s-au redeschis, în alte țări europene (unde s-au redeschis și spațiile interoare), beneficiarii deja fac tot posibilul să găsească noi soluții ca să recupereze clienții vechi, în timp ce încearcă să asigure atât distanțarea socială pentru a-i proteja de eventuale contaminări și în același timp să reușească să servească cât mai multe persoane și să atragă altele noi. Un exemplu creativ ar fi restaurantul H.A.N.D din Franța, care folosește abajururi futuriste din plexiglas create de brandul Plex’Eat. Acest „cocon” te poate proteja atât de viruși, cât și împotriva mirosurilor neplăcute (de exemplu, usturoi, pește etc).  Acest nou concept a prins atât de bine, încât compania a primit peste 200 de precomenzi din toată lumea după lansare. De fapt, acest abajur este foarte practic: ușor de agățat și dezinfectat, arată destul de decent, fără a interveni prea mult la designul interiorului.

Unii beneficiari, pentru a menține distanța necesară între clienți, au așezat manechini sau diverse mascote. De exemplu, așa a procedat restaurantul Augustasand Barbora din Riga. Parlamentul lituanian a permis ca unitățile de Food Service să servească în spații închise, dar în același timp au ogligat proprietarii să păsreze un spațiu de 5mp pentru fiecare client. Manechinele au fost îmbrăcate nu întâmplător, ci în creațiile unor designeri locali pentru o promovare în plus. Și proprietarii cafenelei Cafe Livres din Essen, Germania au procedat la fel, așezând manechinele prin spațiu în așa fel ca să evite aglomerarea.

Alte exemple aplicate ar fi diverse panouri despărțitoare, atât din plexiglas transparent, dar și din diverse alte materiale care se pot integra în designul spațiului.

Digitalizarea

Indiferent dacă ne referim la unitățile Food Service sau cele ospitaliere, digitalizarea este viitorul. Această tendință a format deja baza politicii hoteliere, iar serviciile care permit evitarea contactului dintre persoane sunt cele mai căutate de către clienți, mai ales în această perioadă.

Digitalizarea serviciilor hoteliere a început înainte de apariția virusului și va continua în mod evident. Așadar, astăzi multe hoteluri au început să înlocuiască recepția tradițională cu monitoare sau tablete prin care clienții la sosire îți pot face singuri check-inul. Acest sistem de check-in este deja instalat la hotelurile Autograph Collection (ce face parte din lanțul Marriott) și la Roomers. Multe hoteluri europene au început să instaleze panouri digitale de servicii, prin intermediul cărora să puteți comanda servicii suplimentare: să comandați micul dejun, să faceți o rezervare la SPA, piscină, sală de fitness, să cereți schimbarea cearșafurilor sau a prosoapelor etc. Aplicațiile speciale sunt dezvoltate pentru comunicarea virtuală cu clienții și evitarea contactului direct cu personalul.

Iar în restaurante sau cafenele vă puteți folosi de telefonul personal pentru a răsfoi meniul prin scanarea codului QR. Alte măsuri aplicate pentru a preveni aglomerarea spațiului sau suprapunerea rezervărilor este -trimiterea comenzii din timpul rezervării prin intermediul aplicațiilor special create în acest sens.

A fi sau a nu fi ecologic în această perioadă

Una dintre contradicțiile care au apărut în urma pandemiei este legată de utilizarea obiectelor de unică folosință în domeniul HoReCa. Dacă acum un an Parlamentul European a decis să interzică utilizarea produselor din plastic de unică folosință: tot ce însemană veselă, tacâmuri, paie, recipiente pentru geluri de duș sau șampoane din camerele de hotel, precum și utilizarea pungilor din plastic, astăzi se observă procesul opus, din motivul igienizării.

Hotelurile luptă de mult timp pentru utilizarea durabilă nu doar a lenjeriei și a prosoapelor, dar și a plasticului și a sticlelor de apă. Utilizarea rațională a obiectelor este o tendință la care proprietarii vor trebui să fie atenți pentru a supraviețui în noul mediu.

Totodată este recomandat ca fiecare nou client să facă cerere pentru nevoile și preferințele sale, astfel să se evite orice conflict ulterior (de exemplu: în timpul cazării să specifice dacă dorește produse specifice de igienă sau dezinfectare. La restaurant: veselă sau tacâmuri de unică folosință).

O nouă eră în designul de interior

Fiecare spațiu, fie acesta un restaurant sau hotel ar trebui să ofere oaspeților săi o experiență specială care îi face să se simtă confortabil și în siguranță. Cel mai probabil, după pandemie, principala cerință pentru proiectarea și conceperea noilor spații va fi crearea unor unități care să inspire siguranță. Clienții vor dori și mai multă intimitate, iar acest lucru va duce la gândirea unor noi fluxuri prin care circulă atât clienții cât și personalul. Am observat o cerere mare pentru spații de cazare individuale (bungalouri, căsuțe, containere sau pensiuni/hoteluri cu ieșire directă către exterior pentru a evita parcurgerea holurilor din incinta unităților de cazare). Clar că și pe viitor astfel de cazări vor fi cele mai căutate. Acest lucru ia făcut pe beneficiari să se reorienteze și să caute soluții în acest sens, astfel designerii au fost nevoiți să devină și mai inventivi pentru a transforma sau a crea de la 0 spații conform acestei cereri. Până și multe din restarante au început să se reinventeze și să ofere altfel de experiențe pentru clienții săi, inclusiv se pregătesc pentru sezonul rece, când terasele nu vor mai putea fi utilizate.

Chiar dacă pandemia ne-a afectat în cel mai direct mod, pentru mulți dintre beneficiarii acest lucru a devenit o nouă provocare pentru a a deveni mult mai creativi. Și ar fi bine să profite de acest lucru. Mult succes!

Aveți nevoie de un concept de cafenea sau restaurant, ne puteți contacta aici.

Articol scris pentru revista Horeca România.

Sursă poze: Pinterest & Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *