Design Interior Restaurant – Complex turistic Domeniile Panciu Sala evenimente feature image
Design Interior Sala Evenimente – Complex turistic Domeniile Panciu
09/05/2018
Arata tot

Design interior Hotel Splendid, Craiova

design interior hotel Splendid feature image

Design interior Hotel Splendid, Craiova

Situat în centrul vechi al Craiovei, Hotelul Splendid este găzduit într-o clădire istorică din anul 1900. Hotelul de 4 stele cuprinde 24 de camere, recepție cu o zonă generoasă de bar-lounge, un restaurant, o sală de fitness și saună.

Acest proiect a fost creat printr-o colaborare dintre AIO Living și echipa noastră Creativ Interior, care a lucrat la partea de concept.

Amenajarea hotelului a început încă de la etapa proiectului de reconsolidare a clădirii. Având o arhitectură clasică, datând începutul secolului XX, am propus să readucem atmosfera acelor ani, dar cu o amprentă puțin mai contemporană, eclectică, chiar ușor Art Deco.

Dacă holul de intrare și recepția cuprind accente puternice de culoare, pentru a aduce un pic de dramatism în designul acestora, restul spațiilor sunt mult mai „liniștite”. De exemplu, restaurantul, unde se servește micul dejun, este amenajat într-o gamă cromatică de culori bleu, turquise deschis și grej cu accente de lila în zona pardoselei. Dar și casa scării sau holurile sunt în tonuri calde, primitoare. Marmura, catifeaua, onixul și alama sunt o parte din finisajele elegante care s-au folosit pentru a crea conceptul întregului hotel.

Toate camerele au fost amenajate în culori deschise, pastelate (alb, gri, bej, muștar), unele având și un accent mai puternic de culoare (albastru sau portocaliu). Toate elementele au fost realizate la comandă pentru a putea armoniza texturile și culorile – de la pat, fotolii, noptiere, fototapet sau draperii. Pentru a aduce un plus de confort spațiului s-a optat pentru mochetă la placarea pardoselei. Nu au lipsit nici profilele decorative de pe pereți sau tavan, iar pentru corpurile de iluminat am ales  candelabre cu abajur textil sau sticlă.

Iar mai jos vă las să descoperiți rezultatul final, al acestui proiect complex: